Sunt cardurile de identitate o soluție pentru combaterea muncii fără forme legale în sectorul de construcții?
- Detalii
- Read Time: 2 mins

FGS Familia a participat pe 23 mai 2024, prin vicepreședintele Ramona Veleanu, la o conferință europeană a partenerilor sociali din sectorul construcțiilor cu peste 70 de participanți - reprezentați sindicali, patronali, inspectori de muncă, dar și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Autorității Europene pentru Muncă (ELA). Puteți consulta agenda conferinței și temele de dezbatere.
Scopul conferinței este cartografierea cardurilor sociale (ID cards) utilizate în Europa în domeniul construcțiilor ca instrument de combatere a muncii fără forme legale. Pentru că în unele țări europene se utilizează sisteme de carduri de identitate pentru cei care lucrează în sector, se pune problema interconectării și interoperabilității acestora.
Pe scurt, imaginați-vă că experiența profesională a unui om care, de-a lungul vieții, a muncit în mai multe țări din Europa, va fi recunoscută mult mai ușor prin simpla prezentare a cardului.
Avantaje
Principalele beneficii urmărite sunt combaterea muncii fără forme legale și concurenței neloiale între firme. Un sistem de carduri dedicat tuturor lucrătorilor din sector are beneficii atât pentru lucrători, cât și pentru firme sau autoritățile publice:
- Lucrătorii vor avea garanția că lucrează legal și li se respectă drepturile;
- Toate firmele, fără excepție, vor fi nevoite să lucreze legal;
- Statul va avea mai multe încasări la buget.
Cum?
Comisia Europeană și-a manifestat susținerea pentru utilizarea cardurilor (fizice sau virtuale), însă trebuie depuse eforturi suplimentare pentru crearea cadrului general de funcționare. Soluții sunt mai multe, însă ele trebuie corelate într-o platforma interconectată și interoperabilă, care să permită tuturor părților să comunice date între ele.
Află cum funcționează un sistem de carduri de identitate pentru lucrători în câteva țări europene: Franta, Finlanda, Belgia, Italia sau Islanda.
Proiectul ID CARDS al partenerilor sociali din România
FGS Familia împreună cu FPSC a elaborat o propunere de politică publică pentru introducerea de carduri de identitate pentru toți lucrătorii din sectorul de construcții din România. Propunerea urmărește crearea unui sistem modern, universal și nediscriminatoriu de combatere a muncii nedeclarate și a concurenței neloiale în sectorul de construcții din România. Propunerea de politică publică a fost elaborată în cadrul proiectului „ID CARDS – Muncă decentă în sectorul construcții”.
Propunerea de politică publică a fost fundamentată pe un studiu comparativ privind utilizarea cardurilor de identitate în mai multe țări europene (soluții, efecte, costuri) și pe o cercetare mai profundă privind piața muncii din industria de construcții din România.
Pe baza celor două studii elaborate, experții au făcut propuneri privind opțiunile de implementare a schemei de card social de identitate, alături de argumentele teoretice, practice și financiare pe baza cărora autoritățile publice vor putea elabora cadrul normativ necesar introducerii acestui instrument pe piața muncii din construcții din România.