De multe ori lucrătorii se întreabă: „De ce în alte țări se reușește să se obțină salarii mai mari, condiții mai bune și respect din partea angajatorilor, iar la noi e mult mai greu?”

Un răspuns vine din așa-numita Abordarea Resurselor de Putere - Power Resources Approach, o teorie folosită în științele sociale, mai ales în studiul relațiilor de muncă, sindicatelor și politicilor sociale. Ea explică de unde vine puterea și influența muncitorilor și sindicatelor în relațiile de muncă, cum se exercită (modul în care le folosesc în negocierea cu angajatorii, statul și alte instituții ) și cum variază între țări și contexte istorice.

Teoria spune că puterea muncitorilor și a sindicatelor depinde de patru tipuri de resurse:

1. Puterea structurală

Derivă din poziția lucrătorilor pe piața muncii (cât de mult sunt căutați muncitorii) – ex. lipsa forței de muncă calificate oferă salariaților o putere de negociere mai mare.

2. Puterea asociativă/organizațională

Rezultă din gradul de organizare colectivă (numărul de membri în sindicate, coeziunea lor, capacitatea de mobilizare).

3. Puterea instituțională

Vine din drepturile și protecțiile legale (legislație pro-sindicală, drept de grevă, participare la dialog social).

4. Puterea discursivă

Capacitatea de a modela opiniile publice și normele sociale  (cum reușim să câștigăm opinia publică de partea noastră).

Aplicarea acestei perspective la cazul sindicatelor din România, în special în sectorul construcțiilor, poate oferi o imagine clară asupra punctelor forte și a vulnerabilităților actuale, precum și direcții strategice pentru consolidarea mișcării sindicale. Dacă le înțelegem pe acestea, putem vedea unde suntem tari și unde trebuie să muncim mai mult.

Contextul sectorului construcțiilor din România

Sectorul construcțiilor ocupă un loc esențial în economia românească. Este unul dintre cele mai dinamice domenii, dar se confruntă cu probleme structurale majore: deficit de forță de muncă, migrație masivă, utilizarea muncii temporare și a subcontractării.

În ultimii ani, guvernul a recunoscut importanța strategică a acestui sector prin politici precum salariul minim diferențiat pentru construcții sau facilități fiscale (eliminate apoi). Totuși, implementarea acestor măsuri depinde de capacitatea sindicatelor de a le apăra și extinde.

Sindicatele din construcții se află într-o poziție paradoxală: au un potențial semnificativ de putere, dar și o fragilitate organizațională cauzată de nivelul redus de sindicalizare și de fragmentarea companiilor.

Aplicarea teoriei - Resursele de putere în sectorul construcțiilor

a) Puterea structurală

Puterea structurală derivă din poziția lucrătorilor pe piața muncii. În construcții, deficitul de muncitori calificați oferă un avantaj natural: angajatorii depind tot mai mult de forța de muncă disponibilă, iar lucrătorii pot folosi această lipsă în negocieri.
Pe de o parte, fenomenul migrației reduce această resursă: muncitorii aleg adesea să plece în Vest, unde salariile și condițiile sunt mai atractive, ceea ce slăbește puterea sindicală internă. Pe de altă parte, conștientizarea propriei valori din partea lucrătorilor (pe bază de raritate, calificări și coeziune) ar putea ajuta capacitatea de negociere.

FGS Familia este un susținător al oricăror politici care ar putea atrage forța de muncă înapoi acasă și susține în rândul lucrătorilor o mentalitate de conștientizare a valorii lor și a forței pe care solidaritatea între ei le-o poate da.

b) Puterea organizațională

Aceasta depinde de gradul de sindicalizare și de capacitatea de mobilizare colectivă. În România, rata de sindicalizare este mult sub media europeană. În construcții fragmentarea companiilor (firmele sunt multe și mici) face dificilă organizarea.
Protestele și campaniile sindicale pentru salarii decente au atras atenția publică, arătând că o mobilizare bine coordonată poate avea impact. Deși fiscalitățile fiscale au fost în cele din urmă eliminate, puterea organizațională a Federației a putut recupera în numeroase cazuri, prin negociere colectivă, pierderile cauzate de schimbarea legii.

c) Puterea instituțională

Resursele instituționale includ legislația, contractele colective și participarea la dialog social. Legislația muncii s-a schimbat recent și oferă mai mult spațiu sindicatelor să negocieze contracte colective și să participe la dialogul social. Dar asta nu se întâmplă de la sine – trebuie să fim acolo, să ne facem auziți și să folosim toate pârghiile legale. De exemplu, salariul minim special pentru construcții a apărut și pentru că sindicatele au pus presiune.

Modificările recente la Legea dialogului social pot întări rolul sindicatelor, dar aplicarea depinde de voința politică și de capacitatea organizațiilor de a valorifica aceste oportunități.
Un punct sensibil îl reprezintă contractele colective sectoriale: acolo unde lipsesc sau sunt slab aplicate, puterea sindicală se limitează la nivelul întreprinderii.

FGS Familia trimite constant propuneri de modificări legislative în favoarea lucrătorilor și face lobby pentru acestea. Prin contactele cu Federația Europeana (EFBWW) sau cu Organizația Internațională a Muncii (OIM), propunerile ajung și în Parlamentul European. FGS Familia a obținut și semnarea primului contract sectorial din afara sectorului bugetar, împreună cu partenerii sociali din sector.

d) Puterea discursivă

Sindicatele pot influența opinia publică prin campanii care aduc în prim-plan teme precum: siguranța pe șantier, exodul tinerilor, salariile decente, condiții corecte de muncă sau nevoia de locuințe sociale. Într-o societate unde imaginea sindicatelor este adesea negativă sau marginalizată, aceste campanii pot reconstrui legitimitatea și sprijinul social.

FGS Familia încearcă să pună pe agendă aceste probleme și să întărescă imaginea publică a sindicatelor, care este în România adesea slabă, dar care poate fi întărită prin campanii vizibile.

Analiză critică și concluzie

Sindicatele românești din construcții au un avantaj structural mare (datorită deficitului de muncitori), dar și o o vulnerabilitate în puterea organizațională din cauza sindicalizării reduse. Tot o oportunitate este cea instituțională prin schimbările legislative pe care le putem realiza. Puterea discursivă e în creștere dacă se leagă de teme sociale (plecarea tinerilor, siguranța pe șantier, salarii decente), folosind inteligent provocarea discursivă de a recâștiga încrederea publicului.

Acest tablou sugerează că direcția strategică ar trebui să fie investiția în organizare și în alianțe instituționale, alături de o comunicare mai puternică în spațiul public. Aplicarea teoriei arată unde Federația și sindicatele membre pot investi efort:

-         întărirea organizării interne și creșterea numărului de membri

-         alianțe cu alte sindicate (putere instituțională) , de ex. prin Confederația BNS

-        campanii publice pentru a câștiga simpatia socială

Sindicatele din construcții pot deveni din România dacă își maximizează resursele de putere.

Ce avem de făcut?

Avem putere pe piața muncii, dar trebuie să o folosim unit, nu individual.

Avem nevoie să ne întărim organizațional – mai mulți membri, mai multă solidaritate.

Trebuie să folosim la maximum oportunitățile instituționale – legea, dialogul social, contractele colective.

Și să construim o voce publică puternică, care să arate societății de ce muncitorii din construcții merită respect și protecție.

Sindicatele din construcții din România au resurse reale de putere, dar ele trebuie activate prin unitate, organizare și vizibilitate. Puterea nu vine doar din câți bani avem în buzunar sau din câți membri avem pe hârtie, ci și din capacitatea noastră de a fi o voce comună și ascultată.

Dacă muncitorii din construcții vor fi organizați și activi, nu doar spectatori, atunci sindicatul va fi cu adevărat o forță capabilă să schimbe lucrurile.

Analiza arată că, deși există factori care limitează influența sindicală, există și resurse de putere care, dacă sunt cultivate inteligent, pot transforma sindicatele într-un actor strategic în relațiile de muncă și actor cheie al dialogului social.

Sindicatele din construcții pot deveni astfel nu doar apărători ai intereselor imediate ale membrilor lor, ci și promotori ai unor schimbări structurale în relațiile de muncă din România.

Bibliografie orientativă

Korpi, W. (1978). The Working Class in Welfare Capitalism: Work, Unions and Politics in Sweden. London: Routledge.

Wright, E.O. (2000). Working-Class Power, Capitalist-Class Interests, and Class Compromise. American Journal of Sociology.

Schmalz, S., Ludwig, C. (2018). Power Resources Approach: Developments and Challenges. Global Labour Journal.

Ciutacu, C., Chivu, L. (2015). Dialogul social în România: evoluții și blocaje. Institutul European din România.