FGS Familia alături de Solidaritatea la Congresul de la Gdansk
- Detalii
- Read Time: 6 mins

Reprezentanți ai FGS Familia au onorat invitația prietenilor și partenerilor de la „Solidaritatea” (NSZZ „Solidarność”) din Polonia, participând la Congresul omagial al Secretariatului Construcțiilor și Industriei Lemnului, cu ocazia celei de-a 45-a aniversări a sindicatului „Solidaritatea”.
Manifestațiile de sărbătorire și aducere aminte ale sindicaliștilor polonezi au fost organizate timp de câteva săptămâni în întreaga Polonie. Ele au inclus ceremonii solemne de comemorare și festivități patriotice, slujbe religioase, pelerinaje, discursuri, dezbateri, dar și activități sociale (picnicuri, evenimente pentru copii), proiecții de filme, expoziții foto, concerte.
Noi am participat la Congresul sindicaliștilor din construcții, care a avut loc în orașul unde s-a aprins flacăra libertății și demnității muncii din Estul Europei – Gdańsk, în istorica Sală BHP (Securitate și Igienă a Muncii) a Șantierului Naval. Exact în acest loc, în august 1980, muncitorii aflați în grevă au purtat negocierile decisive cu autoritățile comuniste, care au dus la semnarea Acordurilor de la Gdańsk și la recunoașterea primului sindicat liber din blocul răsăritean – Solidaritatea.
Pentru noi, a fi prezenți în chiar acest loc, la 45 de ani distanță, a fost nu doar un moment de celebrare, ci și o aducere aminte a sacrificiilor și curajului celor care au îndrăznit să ceară drepturi, adevăr și demnitate pentru muncitori. Sala BHP nu este doar un spațiu de conferințe, ci un loc de memorie pentru întreaga mișcare sindicală europeană, un simbol viu al luptei pentru libertate, care ne obligă pe toți să continuăm să construim o societate bazată pe solidaritate și respect pentru om.
În discursul său de deschidere, președintele Secretariatului, Adam Golec, a subliniat semnificația simbolică a locului de desfășurare a întâlnirii. „Acum 45 de ani, s-a născut o mișcare care nu numai că a schimbat fața Poloniei, dar a dat și speranță la milioane de oameni din întreaga lume. Solidaritatea este o idee care unește, construiește comunitate și dă putere de acțiune”, a spus el.
Între oaspeți, președintele Golec i-a amintit pe Kalina Genevieve , Reprezentantă Regională a BWI (Internaționala Lucrătorilor din Construcții și Lemn) pentru Europa, Ramona Veleanu , vicepreședinte al EFBWW (Federația Europeană a Lucrătorilor din Construcții și Lemn) și vicepreședinte al FGS Familia, și Gheorghe Bălăceanu , președinte al FGS Familia în România. După cum a remarcat președintele Golec, prezența lor demonstrează că solidaritatea lucrătorilor nu cunoaște granițe și că eforturile comune în industria construcțiilor și a prelucrării lemnului pot consolida drepturile oamenilor muncii din întreaga lume.
Președintele Golec ne-a înmânat și o frumoasă medalie omagială înscripționată Solidarnosc 45, în cinstea frumoasei istorii a sindicatului polonez.
Reproducem mai jos câteva fragmente din Comunicatul colegilor noștri polonezi -
...delegații reuniți la Congresul Secretariatului Construcțiilor și Industriei Lemnului aduc un omagiu tuturor celor care, în 1980, cu curajul lor de a cere libertate, demnitate și drepturi ale muncii, au creat în Polonia – condusă atunci de partidul comunist – fundamentul celui mai mare mișcări sociale din istoria postbelică a Europei.
Prin rugăciunile credincioșilor și unitatea comunității, polonezii au recâștigat libertatea, adevărul, justiția, solidaritatea și respectul pentru om, deschizându-și astfel drumul către schimbări democratice.
Membrii noștri, organizați în cadrul Secretariatului Construcțiilor și Industriei Lemnului, au avut o contribuție esențială la istoria și prezentul NSZZ „Solidarność”. Mulți dintre ei au fost persecutați sau internați. Îi amintim și îi cinstim pe toți colegii care, în ciuda represiunilor, s-au angajat în activitatea subterană și legală din fabrici, parohii și mediile rurale și urbane. Atitudinea lor rămâne pentru noi un far moral.
Astăzi, după 45 de ani, revendicările noastre rămân actuale: respectarea drepturilor muncitorilor, salarii decente, siguranța locurilor de muncă, dialogul social și solidaritatea interpersonală.
În fața noilor provocări – precum globalizarea, digitalizarea muncii, închiderea întreprinderilor industriale ca rezultat al politicilor climatice ale Uniunii Europene – care amenință suveranitatea economică și socială a Poloniei, NSZZ „Solidarność” rămâne indispensabil în prezentarea unei poziții sociale și sindicale, inclusiv pentru acei oameni și comunități care nu au puterea și posibilitatea de a se exprima.
Ne adresăm membrilor sindicatului, noii generații de muncitori, precum și întregii societăți: să ne îngrijim de rădăcinile noastre, dar în același timp să construim o Polonie modernă, unde munca este sursa demnității și a bunăstării muncitorilor și a familiilor lor, și nu a exploatării nemiloase. Să fim conștienți de solidaritate, nu doar ca nostalgie a trecutului, ci și ca valoare vie a prezentului și a viitorului. Independența și unicitatea NSZZ „Solidarność” rămân fundamentul nostru. Deviza „Nu există libertate fără Solidarność” ne unește și astăzi și ne mobilizează în lupta pentru un viitor mai bun. - Președintele Congresului, Eugeniusz Formejster
FGS Familia mulțumește prietenilor de la Solidaritatea pentru invitație, primire și colaborarea din trecut, prezent și viitor.