Situația negocierilor colective de muncă în România a fost recent analizată într-un studiu comandat de una din cele mai mari federații sindicale mondiale, Uni Global Union. Studiul a fost elaborat de 30 experți internaționali (dintre care și 2 români), iar finanțarea lui a fost asigurată de Uniunea Europeană.

Raportul își propune să fie un suport analitic pentru partenerii sociali și factorii de decizie politică care doresc să îmbunătățească dialogul social, în special contextul negocierilor colective. Organizarea sindicatelor rămâne un factor cheie în consolidarea negocierii colective, dar această consolidare depinde mult de elaborarea și adoptarea unor politici publice eficiente.

Existența negocierilor colective (NC) depinde de existența reprezentanților lucrătorilor și angajatorilor care pot, fie voluntar, fie obligați prin dispoziții legale, să reglementeze împreună standardele de muncă. În România, există o tradiție puternică ca NC să se bazeze pe prevederile legale obligatorii. Legislația română conține aspecte procedurale privind NC, inclusiv criteriile de eligibilitate pentru reprezentanții lucrătorilor și angajatorilor care să fie implicați în negocieri la nivel de companie, sectorial și intersectorial, precum și mecanismele de extindere a acordurilor colective.

Scurt istoric al negocierilor colective

Până la criza din 2008, drepturile legale ale sindicatelor și asociațiilor angajatorilor, cum ar fi negocierea acordurilor colective cu putere de lege care acoperă toți angajații din unitatea de negociere (adică extinderea erga omnes la nivel intersectorial, sectorial și de companie), au contribuit la un nivel ridicat de acoperire al NC.

Bazat pe principiul favorabilității (acordurile de nivel inferior puteau îmbunătăți doar termenii și condițiile angajaților stabiliți la niveluri superioare) și cu un context legal favorabil, sistemul de NC avea în 2010 o acoperire generală foarte mare (peste 90%) și acorduri sectoriale în 20 din 32 de sectoare eligibile.

Partea negativă era că, deși de jure România avea unul dintre cele mai favorabile contexte instituționale pentru sindicate, de facto era adesea dificil să se impună reglementările prevăzute de contractele colective de muncă, în special în companiile ne-sindicalizate. De asemenea, a fost greu pentru sindicate să îmbunătățească condițiile de muncă la nivel de companie din cauza capacității reduse de mobilizare a membrilor. În plus, acest context a facilitat unui guvern de centru-dreapta să submineze drepturile fundamentale ale sindicatelor prin legea dialogului social din 2011, lege care interzicea negocierile intersectoriale.

După 2017, UE a adoptat instrumente care au declanșat schimbări juridice importante, în special prin adoptarea în 2022 a unei noi legi a dialogului social. Noua lege întărește de jure drepturile fundamentale ale sindicatelor în România. UE chiar a condiționat finanțări acordate României de includerea în PNRR a unor măsuri speciale privind dialogul social și negocierile colective.

Situația prezentă

Deși prevederile noii legi sunt favorabile negocierilor colective, situația rămâne dificilă pentru firmele mici și cele nesindicalizate, unde mulți angajatori refuză să încheie ori să implementeze prevederile unui acord colectiv.

Modificările legislative din 2011 au condus la o scădere bruscă a acoperirii negocierilor colective de la peste 90% în 2010 la aproximativ 36% în 2011. Legea dialogului social din 2022, deși a îmbunătățit mult situația drepturilor sindicatelor și mecanismele pe care acestea le au la dispoziție, încă nu a condus la o acoperire ridicată a negocierilor colective.

Experții atrag atenția asupra acestui lucru grav: schimbările legislative pot distruge brusc negocierile colective mulți-angajator, în timp ce (re)dezvoltarea acestora este un proces gradual. Creșterea acoperirii negocierilor colective necesită (re)consolidarea actorilor relevanți la fiecare nivel pentru a avea capacitatea și voința de a negocia și de a încheia acorduri colective.

În 2023, din 30 de sectoare de activitate (conform HG 1260/2011), în 24 nici nu se putea negocia la nivel sectorial, din cauza lipsei unor organizații sindicale sau patronale reprezentative. Construcțiile fac parte din cele doar 6 sectoare unde se pot negocia contracte colective de muncă sectoriale, datorită faptului că există parteneri sociali reprezentativi.

O oportunitate enormă vine prin Directiva europeană privind salariul minim, care oferă mișcării sindicale europene ocazia de a-și reconstrui puterea prin consolidarea negocierii colective. Toate statele membre devin obligate să protejeze și să promoveze negocierea colectivă, să atingă o acoperire de 80%, și să elaboreze și să pună în aplicare planuri de acțiune naționale pentru a crește acoperirea.

Recomandările experților

Cantitatea și calitatea negocierilor colective depind de resursele organizaționale ale sindicatelor și de voința lor de a aborda interesele tuturor lucrătorilor.

1. Se recomandă o completare a legii din 2022 prin (re)introducerea unui mecanism de extindere erga omnes pentru acordul intersectorial (acordul ar putea acoperi întreaga forță de muncă, așa cum era cazul până în 2010); în mod similar, un acord colectiv sectorial ar putea acoperi întreaga forță de muncă dintr-un sector specific.
2. Se recomandă ca legea să permită sindicatelor să primească o taxă de negociere de la lucrătorii neafiliați care beneficiază de prevederile acestor acorduri colective (de exemplu, 33% din valoarea medie a cotizațiilor anuale ale sindicatelor la fiecare nivel)
3. Se recomandă sindicatelor să se concentreze mai mult pe organizarea lucrătorilor, profitând și de noua lege a dialogului social care le permite să organizeze și lucrătorii din companii mici și care oferă activișților sindicali acces la companiile neafiliate o dată pe an.
4. Se recomandă sindicatelor să se implice în lupta împotriva precarizării condițiilor de muncă pentru tinerii lucrători și migranții cu contracte non-standard, domeniu unde există o cerere crescută pentru reprezentarea sindicală. Această oportunitate de a organiza lucrătorii ar permite sindicatelor să-și crească rolul și influența în negocierile colective.
5. Se recomandă întărirea încrederii publice în liderii sindicali, având în vedere că mai mult de 40% dintre respondenții unui sondaj național reprezentativ cred că liderii sindicali caută în principal să-și promoveze propriile interese.
6. Se recomandă îmbunătățirea comunicării cu publicul cu privire la succesele și eșecurile acțiunilor sindicatelor, folosind mai puternic platformele de socializare. În același timp, sindicatele ar putea promova lideri tineri care comunică bine pe rețelele sociale. Astfel poate fi atras către universul sindical un public tânăr. În plus, se recomandă ca liderii sindicali cu experiență să colaboreze cu cei tineri pentru a învăța unii de la alții.
7. Se recomandă întărirea cooperării inter-sindicale, atât la nivel național, cât și internațional, sau chiar cu angajatori pentru acțiuni care promovează interese comune; de exemplu, obținerea de fonduri europene pentru proiecte de interes general.
8. Se recomandă guvernului să înființeze un tribunal industrial bipartit (sau tripartit) în fiecare județ, constituit din reprezentanți ai sindicatelor, angajatorilor și experților, ca primă instanță responsabilă pentru soluționarea disputelor individuale între angajatori și lucrători (de exemplu, concediere, dispute salariale, concediu etc.)

Având în vedere că România are o acoperire a negocierilor colective de sub 35%, este necesar să fie întărit atât sprijinul instituțional (extern), cât și capacitatea partenerilor sociali de a se angaja în negocieri colective mulți-angajator pentru a atinge acoperirea de 80% cerută de Directiva UE privind Salariile Minime Adecvate.