Una dintre cele mai nefericite situaţii cu care se confruntă familiile atinse de flagelul sărăciei şi pauperizării îl constituie exploatarea copiliului.

Sărăcia şi absenţa unei educaţii coerente a părinţilor, pot genera soluţii abuzive asupra minorilor. Lipsa unui loc de muncă, face de cele mai multe ori ca atitudinea părinţilor faţă de copil să se schimbe radical.

Când acesta este obligat să cerşească pentru a-şi câştiga dreptul la raţia zilnică de mâncare, se poate afirma că asistăm la o degradare a unuia din drepturile fundamentale ale copilului: dreptul la învăţătură şi un trai liniştit.

Când copilul îşi pierde atributul de a se juca liber şi fericit fără constrângerea de a solicita mila trecătorilor, el se poate numi un copil exploatat, frustrat. Adică un copil căruia i s-a confiscat copilăria.

În domeniul în care eu îmi desfăşor activitatea, acela al asistenţei sociale şi de protecţie a copilului, există multiple asemenea cazuri când, fie unul din părinţi a decedat, iar celălalt nu mai are posibilitaea să-l întreţină, fie este pur şi simplu abandonat cu lozinca:

„Nu mai am cu ce-l creşte. Statul mi-a luat dreptul la muncă, statul să-l crească.”

Asistenţa socială  şi implicit protecţia copilului devin astfel o necesitate şi nu un moft, cum susţin unii guvernanţi.

Copii monitorizaţi au fost urmăriţi foarte atent luni la rând, pentru a le surprinde adevărul despre destinul lor. Cine îi pune să cerşească?

Dacă fac acest lucru îl fac în mod voluntar, conştient , sau sunt constrânşi de o speţea de cerşetori, unii provenind tot din astfel de familii?

Rezultatele anchetelor sociale sunt dezastruoase. Mamele acestor copii sunt de cele mai multe ori singure, părăsite de soţi după ce aceştia rămân şomeri, fără nici un sprijin material.

Sistemul lor nervos zdruncinat de atâta stress, de problemele cotidiene îi duce pe unii oameni la consumul iraţional de alcool care duce inevitabil la violenţă în familie, cunoscându-se chiar cazuri de sinucideri.

Mama disperată  recurge la cele mai josnice procedee pentru a-şi putea întreţine familia, casa.

Şi cine oare este de vină în toate aceste situaţii? Eu cred noi toţi. Cred că atitudinea sindicatelor pentru păstrarea locurilor de muncă, necesitatea număru unu la această oră este aproape inexistentă.

Auzim zilnic „dacă  nu-ţi convine, la poartă aşteaptă zece”, ca şi când instituţiile statului sunt bunul propriu al unui aparat administrativ ca să nu mai spunem al unui singur om.

De aceea insist ca noi toţi să luptăm pentru drepturile câştigate cu greu după lungi negocieri de negocieri ale CCM, contracte care nu ne sunt nici acum respectate.

Trebuie să recunosc că dacă nu exista sindicatul nici astăzi nu ne-am fi bucurat de drepturile noastre chiar dacă nu în totalitate – Revin la rugămintea pe care mi-am exprimat-o şi cu alte ocazii de a ne fi permanent in contact cu A.N.P.C şi ANPH pentru a ne lupta să provocam modificarea Legii 272 în ceea ce priveşte sumele alocate C.Judeţene pentru protecţia copilului. Iar adminsitrarea acestora să revină direct DGASPC – urilor şi nu prin consiilile judeţene, întucât acestea repartizează fondurile alocate după bunul lor plac, noi fiind nevoiţi să facem anticamere luni în şir pentru a ne primi până şi dreprutile băneşti câşrigate în instanţă – Ajunşi la Consiliu Judeţean şi cerând drepturi fundamentale atât pentru noi cât şi pentru asistaţi, constati ca esti ascultat cu ironie dar şi ţi se dă de înţeles că se va umbla la organigramă....din cauza insistetelor  tale...

O a doua problemă  care ne macină este grila unică de salarizare pentru bugetari.

Faza de proiect nu aduce nici un beneficiu celor cu salarii medii şi mici, ea aducând câştig tot celor cu salarii foarte mari, fiind inadmisibil să treci la negocieri fără a avea un studiu de impact cu ceea ce ar însemna acest lucru – De aceea noi nu putem fi de acord cu acest proiect pentru că nu facem alceva decât să asistăm la un un circ foarte bine mimat de guvernanţii actuali. 

Gabi Mihalache Presedinte Sindicatul Jusetean FAMILIA Servicii Brasov (Grupa Protectia Copilului)