• Home
  • Despre FGS
  • Stiri
  • Gala Premiilor de Excelenţă pentru Studenții UTCB

Gala Premiilor de Excelenţă pentru Studenții UTCB

 

Comunicat post eveniment 13.04

București, 13 aprilie 2017

Luni, 10 aprilie 2017, a avut loc la sediul Universității Tehnice de Construcții București (UTCB) din Bd. Lacul Tei nr.122-124, sector 2, “Gala Premiilor de Excelenţă pentru Studenții UTCB”, eveniment organizat cu sprijinul Asociației Casa Socială a Constructorilor (CSC).

La acest eveniment au participat conducerea, studenți și cadre didactice din UTCB, precum și invitați din partea Federației Patronatelor Societăților din Construcții, Casei Sociale a Constructorilor, Federației Generale a Sindicatelor FGS „FAMILIA”, firmei Aco România.

Prof. dr. ing. Radu Văcăreanu, Rectorul UTCB, a apreciat că: “Gala premiilor de excelență pentru studenții UTCB a debutat sub auspicii excelente, beneficiind de o organizare impecabilă din partea universității și de un sprijin generos din partea partenerilor acesteia. Evenimentul este o continuare firească și absolut necesară a Galei premiilor de excelență în educație și cercetare la UTCB din data de 12 decembrie 2016. Așteptată cu nerăbdare atât de studenții și de cadrele didactice din UTCB, cât și de parteneri și invitați, gala a oferit momente extraordinare de prețuire și admirație pentru cei câștigători. Cei prezenți la gală au rămas cu impresia profundă produsă de emoția sinceră și bucuria deplină a celor premiați”.

Industria de construcții a fost reprezentată la vârf prin Ing. Adriana Iftime, Directorul General al Federației Patronatelor Societăților din Construcții, care a subliniat de ce este important organizarea unui astfel de eveniment: “Gala de premiere a studenţilor Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti reprezintă a doua treaptă in construirea unei tradiţii ce reuneşte mediul academic cu cel al partenerilor sociali, după Gala de premiere a cadrelor universitare din decembrie anul trecut. Emoția generată de recunoaşterea meritelor unor studenţi din cadrul universităţii pentru activitaţi extracurriculare a fost vizibilă atat la premiaţi dar şi la participanţii din sală: cadre universitare, oameni de afaceri, reprezentanţi ai partenerilor sociali: patronate si sindicate. Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii sustine continuarea acestei tinere inițiative, să aducem în contact viitorii ingineri şi implicit viitorii patroni sau conducatori de şantiere cu realitatea ce ii asteapta in producţie şi să le răsplătim munca celor ce au rezultate deosebite. Felicitări premiaţilor dar şi cadrelor universitare care ii îndrumă!”,

Ec. Ovidiu Iliescu, Directorul Casei Sociale a Constructorilor a precizat că: “Gala a fost un eveniment deosebit, foarte bine organizat de toti cei implicati, cu oameni deosebiţi şi mai ales cu studenţii premiaţi şi nu numai, aceştia fiind speranţa şi viitorul sectorului de construcţii. Cu studenții pregătiți în cadrul UTCB sperăm ca acest viitor să se realizeze cât mai bine, cât mai repede şi cu cât mai mult profesionalism. Implicarea Casei Sociale a Constructorilor în acest eveniment constituie o mândrie pentru noi, pentru partenerii noştri din zona patronală şi sindicală, aducându-ne multe satisfacţii şi încredere într-o cât mai bună colaborare în viitor cu UTCB şi cu toţi cei interesaţi în posibilitatea revenirii construcțiilor ca motor al economiei naţionale”.

Printre invitaţi s-au numarat şi Gheorghe Bălăceanu, Preşedintele Federației Generale a Sindicatelor FGS „FAMILIA”, Constantin Bălinişteanu, Director Dezvoltare al Casei Sociale a Constructorilor şi reprezentanţi ai firmei Aco România.

 

Cele 13 premiile de excelență au fost acordate de Radu Văcăreanu, Rectorul UTCB şi Ovidiu Iliescu, Directorul Casei Sociale a Constructorilor următorilor studenți:

Premiul I - pentru excelență în activitățile academice extracurriculare desfășurate în cursul anului 2016

Traian Adrian Munteanu – student la Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor

Premiul II - echipa EERI-UTCB – pentru rezultatele deosebite obținute în activitățile academice extracurriculare desfășurate în cursul anului 2016

Ionuţ Crăciun – student doctorand

Cătălina Petronela Dragomir – student la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

Radu Bogdan Mihei – student la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

Giorgiana Dinică – student la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

Ionut Alexandru Hera – student la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

Andreea Cojocaru – student la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

Alexandra Jipescu – student la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

Elena Cătălina Bucurici – student la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

Oana Alexandra Iagăr – student la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

Premiul III - pentru rezultatele deosebite obținute în activitățile academice extracurriculare desfășurate în cursul anului 2016

Adrian Claudiu Ghiță – student la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri

Alexandru Cozma – student la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri

Mențiune - pentru rezultatele deosebite obținute în activitățile academice extracurriculare desfășurate în cursul anului 2016

Alexandra Elena Ion – student la Facultatea de Hidrotehnică

Ca o recunoaștere a importanței internaționalizării învățământului superior din România, la acest eveniment au primit diplome de excelență din partea decanilor și cei mai merituoși studenţi străini de la fiecare facultate:

Facultatea de Utilaj Tehnologic

Vladimir Roguț  - Republica Moldova

Facultatea de Inginerie în Limbi Străine

Loubna Dadda - Maroc

Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole

Constantin Răchițeanu - Republica Moldova

Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri

Corina Carablud - Republica Moldova

Facultatea de Geodezie

Sadeq Hanoon - Irak

Facultatea de Inginerie a Instalațiilor

Laura Jigănaru - Republica Moldova

Galeria foto a evenimentului


 

 

Tipărire Email

Offers and bonuses by SkyBet at BettingY com

FGS FAMILIA

str. Biserica Doamnei nr. 3 Bucuresti, Romania

    • 021 312 38 86
    • 0752 06 44 10

     Fax:

    • 021 313 38 86  
    • 031 815 64 25 (direct)
    • 031 814 98 28 (direct)